MEMBRII Asociației Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud
|
|||
Născut la 22.03.1970 la Bistrița. Studiile superioare la București. Scrie încă de la 16 ani, prima dată schițe fantasy și poeme „galactice”, fiind unul din membrii fondatori al singurului cenaclu SF din Bistrița-Năsăud - „Univers SF”, cenaclu cu impact în anii de după Revoluția din Decembrie 1989. Editează alături de poetul Alexandru Cristian Miloș două numere ale unei reviste cu caracter SF și de parapsihologie și paranormal – Univers SF. Este cooptat să scrie în ziarul „Răsunetul” în anul 1992 de către scriitorul și ziaristul Ion Moise, în paginile acestui ziar apărându-i mai multe povestiri dar și știri din diferite domenii. Din 1996 devine ziarist la „Actualitatea BN” și va scrie pentru „Evenimentul Zilei” timp de 10 ani. Actulamente și-a deschis un ziar on line PROPOLITICA.RO și se ocupă de analize și sinteze politice, economice și sociologice. A publicat proză SF, fantasy și a tipărit până la această oră două cărți: „Ape Întunecate” și „Suflete oarbe”, ultima fiind lansată în cadrul cenaclului UBB al poetului Ion Mureșan din Cluj-Napoca. A apărut în mai multe antologii, fiind prezent inclusiv într-un dicționar al scriitorilor din Bistrița-Năsăud, alcătuit de regretatul critic literar Andrei Moldovan. La finele lui 2020, Alin Cordoș, încheie primul său roman - „Păpușa de porțelan”. La ora actuală, scriitorul bistrițean lucrează la o carte de povestiri: „Mirele gol sau povestiri din vechiul Imperiu”, dar și la o carte de poezie în proză fantasy, „Cântecele lui Ilarie și stihuri de la balamuc”. |
|||