MEMBRII Asociației Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud



Mircea Gelu BUTA


(n. 21 aprilie 1952, Bistriţa)
Prozator, memorialist, eseist.
Este medic primar în specialitatea pediatrie.
A colaborat la reviste culturale şi de specialitate: Renaşterea, Tabor, Cuvântul, Mişcarea Literară, Revista Ilustrată, Revista Junimea - Iaşi, Studia Universitatis - Theologia Orthodoxa, Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, Anuarul Bârgăuan, Cetatea Rodnei ş.a.

Volume publicate:
Emil Cioran; psihanaliza adolescenţei (ed. bilingvă română-franceză), Cluj-Napoca, 2001 (în colaborare cu Liliana Buta);
Biserica din Spital, Editura Anastasia, Bucureşti, 2004 (în colaborare cu Dan Ciachir, reeditată la Editura Eikon din Cluj-Napoca în anul 2005);
Tabloul de absolvire, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007;
Reflecţii colocviale, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2008;
Dumnezeul unei lumi mărunte, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2010;
Bârgăul lui Tini Pavel, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2010;
Bistriţa Bârgăului. Contribuţii documentare, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2010 (în colaborare cu Adrian Onofreiu);
Faţă către faţă, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011 (în colaborare cu Dan Ciachir);
Constantin Pavel. Întemeietorul..., Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011;
Bârgăul sub pajura imperială, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011 (în colaborare cu Adrian Onofreiu si Andreea Salvan);
Petiţii din Graniţa năsăudeană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2012 (în colaborare cu Adrian Onofreiu);
Bustul de la poalele Heniului, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2012;
Personalităţi în dialog, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2012;
Din intimitatea unei arhive, Editura Charmides, Bistriţa, 2013 (în colaborare cu Adrian Onofreiu);
Victor Moldovan. Memoriile unui politician din perioada interbelică, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca (în colaborare cu Adrian Onofreiu);
Biserica din spital si alte dialoguri, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013 (în colaborare cu Dan Ciachir);
Amintiri despre Mitropolitul Bartolomeu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2013;
Memorabilia momenta - Clipe memorabile, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2014 (în colaborare cu loan Chirilă);
Tabloul de absolvire, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015;
Victor Moldovan - Memoriile unui politician din perioada interbelică, vol. II, Documente, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2015 (în colaborare cu Adrian Onofreiu).

I s-au acordat mai multe premii şi distincţii.
Este Cetăţean de onoare al comunei Bistriţa Bârgăului (2013).
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Cluj.

Au scris despre: Dan C. Mihăilescu, Ioan Pintea, Tudorel Urianu, Cornel Cotuţiu.



www.assbn.ro ©Grigore Cotul. Toate drepturile rezervate.